Citește această rugăciune pentru a vedea calea cea dreaptă

În fiecare dimineață înainte să plecați la serviciu și ori de câte ori plecați de acasă, spuneți această rugăciune aducătoare de mari bucurii și care vă ajută să descoperiți calea cea dreaptă.

Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești calea, adevărul și viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, însuți, Stăpâne, călătorește și cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul.

Trimite-mi și mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povățuitor și păzitor și să mă ferească nevătămat de toată reaua întâmplare. Și, astfel, cu pace, sănătate și bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să proslăvesc preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin”.