La ce e bună și cum ne ajută Aghiasma Mare?

An de an, după săvârșirea Liturghiei, preoții din întreaga Românie fac o slujbă cu totul specială, trasformând apa în Aghiasma Mare, despre care se spune că este chiar mai puternică decât anafura.

Iată cât de importantă este Aghiasma Mare în viețile noastre și care sunt momentele când trebuie folosită!

Se consumă timp de opt zile, în fiecare dimineață

Considerată “izvor de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor potrivnice, plină de putere îngerească“, după cum spun însuși cuvintele rugăciunii de sfințire a apei, Aghiasma Mare este folosită de preoți pentru a stropi credincioșii veniți la slujba de Bobotează, apoi în timpul botezului copiilor.

De asemenea, o parte din Aghiasma Mare va fi dată credincioșilor pentru a le fi de folos tot anul. Potrivit bisericii, Aghiasma Mare se va lua timp de opt zile de la sfințire, în fiecare dimineață, pe nemâncate.

Este mare păcat să beți din Aghiasma Mare chiar și dacă ați gustat ceva. După cele 8 zile, aceasta se va păstra la icoană, cu un fir de busuioc în ea, într-o sticlă curată. De asemenea, din Aghiasma Mare credincioșii vor mai bea după spovedanie, la marile sărbători și în zilele de post.

Aghiasma Mare se va lua chiar și de către credincioșii opriți de la împărtășanie, după aceasta fiind mâncată anafura. Pentru a feri casa de rele, se stropește cu Aghiasmă Mare. Nu în ultimul rând, când credincioşii au necazuri mari sau simt că se apropie un pericol asupra lor sau a celor dragi, pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă, dimineaţa, pe nemâncate, iau puţină apă sfinţită şi dau şi celor din familie.